La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite
Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite
Blestemul îl invoc
Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară
Ca să vă scriu pe frunte, vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc...
O, fiarbă-vă mîndria în vinele stocite,
În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite
De sînge putrezit
Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mintă
O, oameni morți de vii
Vedeți cum crapă urna, cenușa reînvie
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului Roman
Cum umbrele se-mbracă cu zale ferecate
Și frunțile cărunte le-nalță de departe
Un Cesar, un Traian
Cad putredele tronuri în marea de urgie
Se sfarmă deodată cu lanțul de sclavie
Și sceptrele de fier
În două părti Infernul portalele-și deschide
Spre a-ncăpea cu mia răsufletele hîde
Tiranilor ce pier!
O, sfinte firi vizionare
Ce făceați steaua să cînte
Ce creați o altă lume pe astă lume de noroi
Proști și genii, mici și mari, sunet, sufletul, lumina
Toate-s praf, lumea-i cum este... și ca dînsa sîntem noi.